Primarul și consilierii locali ai comunei Axente Sever au depus jurământul

Publicat de | October 28, 2020

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 10, a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Local Axente Sever, în cadrul căreia 11 consilieri locali validaţi de către Judecătoria Mediaş şi primarul ales Marius Grecu au depus jurămintele. La şedinţă au participat prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Primarul comunei Axente Sever, Marius Grecu, se află la al patrulea mandat şi a obţinut la alegerile locale din 27 septembrie 2020 aproape 80% din voturile alegătorile. De asemenea, din Consiliul Local al comunei Axente Sever vor face parte 9 consilieri din partea Partidului Naţional Liberal, 3 consilieri din partea Partidului Social Democrat şi un consilier din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor. Doi dintre consilierii locali vor depune jurământul într-o şedinţă ulterioară, aceştia aflându-se pe listele de supleanţi din partea PNL, respectiv ALDE.

Primarul Marius Grecu a depus jurământul în faţa consilierilor locali ai comunei Axente Sever, iar apoi le-a mulţumit acestora pentru buna colaboare din mandatul anterior, autorităţilor judeţene şi vicepremierului Raluca Turcan, pentru sprijinul acordat proiectelor derulate în comună şi nu în ultimul rând, cetăţenilor comunei Axente Sever pentru încrederea acordată prin voturile exprimate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *