Consiliul Local al Tinerilor oranizeaza în zilele de 19-20 Mai, joi și vineri, proiectul “Biblioteca Vie”. Întreaga activitate se va desfășura în incinta localului Cafe Bar, situat pe strada George Enescu, Mediaș, în intervalul orar 16:00 – 18:00.
Biblioteca Vie își propune să promoveze respectul pentru drepturile omului și demnitatea umană, să atragă atenția asupra diversității în toate formele ei și să stimuleze dialogul între oameni. Biblioteca Vie funcționeză ca o bibliotecă normală. Însă ce face din Biblioteca Vie o experiență minunată? Simplul detaliu că pe rafturi CĂRȚILE sunt OAMENI care intră într-un dialog personal cu Tine, CITITORUL. Pășind în Biblioteca Vie poți învăța lucruri de la oameni despre care poate ca nici nu gândeai că ar putea să îți zică ceva interesant, poți să vezi lumea, măcar pentru puțin timp, cu alți ochi.
Author Archives: Redactia ZDN
Sprijin total pentru Gheorghe Roman şi echipa PNL Mediaş
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a venit la Mediaş pentru a-l susţine pe Gheorghe Roman şi echipa pentru Consiliul Local.
Alături de acesta s-a aflat şi conducerea judeţeană a formaţiunii, dar şi Daniela Cîmpean, candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.
Gheorghe Roman se bucură de sprijin de la cel mai înalt nivel al Partidului Naţional Liberal. În luna martie, Copreşedintele Alina Gorghiu a fost la Mediaş, iar în discursul său şi-a arătat susţinerea totală pentru Gheorghe Roman şi echipa PNL în cursa pentru Primăria Mediaş.
Ulterior a făcut acelaşi lucru secretarul general al partidului, primarul din Oradea Ilie Bolojan care a fost şi el la Mediaş. La sfârşitul săptămânii trecute a venit şi celălalt copreşedinte PNL, Vasile Blaga, care l-a asigurat pe Gheorghe Roman de sprijinul său total în cursa pentru Primărie dar şi de sprijinul viitorului guvern pentru proiectele prioritare ale Mediaşului.
În urma tragerii la sorţi de la Biroul Electoral de Circumscripţie numărul 2 Mediaş, Gheorghe Roman, candidatul PNL pentru funcţia de prima ocupă prima poziţie pe buletinul de vot. De asemenea, Partidul Naţional Liberal ocupă prima poziţie pe buletin la Consiliul Local.
sursa:http://novatv.ro/2016/05/sprijin-total-pentru-gheorghe-roman-si-echipa-pnl-medias/
Revista Presei – 28 Martie 2016
Ministru: Scoaterea antenelor GSM din oraşe ar fi „un dezastru”
Un greu din politică a recunoscut tot în faţa judecătorilor: Zice că face orice să nu stea în arest
Germania, lege îngrozitoare pentru români: Afectează sute de mii de familii
Raed Arafat, pentru Digi24: Nu sunt fixat de scaun. Dacă mi se spune “pleacă”, plec
Revista Presei – 26 Martie 2016
Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului
Autoritatile germane ii ameninta cu sanctiuni pe imigrantii care refuza sa se integreze
Romania trece la ora de vara in noaptea de sambata spre duminica: Ceasurile se dau cu o ora inainte
Statul Islamic a declarat RĂZBOI Europei: A trimis 600 de kamikaze pentru ATENTATE
Revista Presei – 24 Martie 2016
Batman vs. Superman: Zorii Dreptatii – Se ridica la nivelul asteptarilor noastre?
Cum pot fi modificate contractele de telefonie, internet sau televiziune
Avocata lui Victor Ponta, reţinută în dosarul lui Neculai Onţanu
5 joburi part-time bine plătite
SONDAJ CNN: Hillary Clinton are un avans uriaș în fața lui Donald Trump
Fiul lui Virgil Măgureanu rupe tăcerea: DEZVĂLUIRI făcute de cel mai căutat om al zilei
Revista Presei – 22 Martie 2016
Revista Presei – 21 Martie 2016
Directorul Societăţii Apelor Minerale: În magazine poate ajunge și apa de la robinet
Premierul bulgar: Bulgaria a depăşit România din toate punctele de vedere
Inalta Curte a decis mentinerea interceptarilor SRI intr-un dosar DNA
Ce nereguli sustine ca a gasit la Tarom corpul de control al ministrului Transporturilor – raport
Celebra maşină a lui Ceauşescu s-a vândut: Preţ fabulos obţinut de proprietar